Când şi-a dat seama că procedurile de suspendare a sa sunt iminente, Traian Băsescu, făcând pe mâhnitul, a spus că aceşti „copii” nici nu ştiu cât rău fac ţării. El ştia foarte bine că nu cu el vor avea de luptat, ci cu cei care sunt în stare de orice ca să-l păstreze pe funcţie, până când apucă să-şi plătească toate datoriile. Nu din buzunarul lui, ci din ceea ce a mai rămas din avuţia acestei ţări, jefuită ca în codru de către asasinii economici care şi-au făcut mendrele prin România după revoluţie. În prima fază, profitând de naivitatea guvernanţilor, iar după aceea, prin complicitatea acestora, exponentul de vârf al complicităţii devenind Traian Băsescu.
Nu ştiu, poate că jefuirea ţării a fost preţul plătit pentru intrarea în NATO şi instalarea scutului american, dar nu cred că aceste două lucruri nu se puteau obţine altfel decât prin plătirea unui preţ atât de mare. Este limpede că nu administraţia americană a fost aceea care a emis asemenea pretenţii, ci diverşii samsari cu care Băsescu s-a înhăitat, promiţându-le orice le-ar dori inima, cu condiţia să-l lase şi pe el să facă tot ce vrea cu ţara şi poporul. Şi, la o adică, să-i asigure protecţie, inclusiv împotriva poporului. Lucru pe care Merkel l-a făcut cu vârf şi îndesat, călcând cu nonşalanţă peste orice principii europene, peste toate drepturile unui popor.
Fuhrerul fără mustaţă, tot mai detestat în propria sa ţară, nu putea să se lipsească de cel care i-a pus, cu generozitate, la dispoziţie un popor de cobai. La dispoziţia lui Merkel, Băsescu ne-a supus testului înfometării, iar apoi la cel al umilinţei, al cedării suveranităţii. Urmează ultimul, cu adevărat ultimul. După care nu mai urmează nimic. Asta, dacă oamenii politici nu pricep că pot să-l ţină la Cotroceni mult şi bine, lipsindu-l de puterea de a mai face rău. Nu este chiar atât de greu, se poate. Cu condiţia să nu se dorească schimbarea lui cu un altul, ci să se taie din rădăcină ceea ce reprezintă el.
Citiți principiile noastre de moderare aici!