În întrecerea juniorilor de Liga IV conduce Raul Kis (Progresul Pecica)-43 goluri, urmat pe podium de: Daniel Berlan (Păulişana Păuliş)-31 goluri şi Ştefan Havram (Semlecana Semlac)-26 goluri.
Tunarii Ligii IV
27 goluri are înscrise Petru Măgulean (UTA Bătrâna Doamnă) în actualul sezon fotbalistic de Liga IV-Arad. În ierarhia celor mai prolifici jucători după disputarea a 22 etape îi mai găsim pe Codrin Peii (Progresul Pecica)-21 goluri, Remus Avrămuţiu (UTA Bătrâna Doamnă)-16 goluri, dar şi un grup de trei jucători cu 14 reuşite: Ciprian Berar (Lunca Teuz Cermei), Roman Eşanu (Gloria Arad) şi Daniel Liga (Aqua Vest).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad a inaugurat NextGenDent – Centrul de Simulare Stomatologic.
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
1
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!