Zone precum strada Cloșca, cu fascinantele clădiri Art Nouveau/Secession, piaţetele orașului vechi (Piaţa Cozia, Piaţa Sarbeasca, Piaţa M.Luther, Piaţa Plevnei), parcurile unei alte epoci (Parcul Eminescu, Parcul Copiilor) precum și străzile adiacente Bulevardului Revoluției, au toate aerul unei alte lumi, în care trecutul își evocă farmecele.

Datorită potențialului generos al orașului, suntem obligați să concepem o strategie pe termen lung, concretizată cu definirea treptată a unor zone cheie ce trebuiesc reabilitate și puse în valoare.

În ultima perioadă, în spațiul public au apărut multe discuții vis-a vis de reabilitarea fațadelor. Ca specialist și proprietar al unei firme de proiectare și consultanță în construcții, eu Dorin Stanca, vă provoc să ne punem întrebarea : De ce avem de-a face cu puține intervenții de reabilitare asupra acestor construcții ? Unul dintre răspunsuri , care ne dă implicit și soluția, este birocrația de care se lovește cel care dorește să obțină o autorizație de construire . Autorizarea intervenției asupra unei clădiri în zona central a Aradului implică luni de așteptare, multe uși la care trebuie bătut pentru avize, demers care sperie orice proprietar al unei astfel de construcții , astfel încât orice inițiativă în această direcție este descurajantă.

Dacă vrem să protejăm patrimoniul cultural construit, trebuie să vizam, mai întâi, schimbări în instituțiile statului, să reducem nivelul birocrației care generează termene foarte lungi de autorizare a lucrărilor.

Consider că una dintre soluții la acestă problemă , pe lângă rezolvarea finanțării, este reducerea birocrației . Proprietarul unei astfel de clădiri, care dorește să intervină asupra ei nu trebuie trecut prin furcile caudine ale autorizării birocratice stufoase, ci trebuie sprijinit, bineințeles, respectând proiectul elaborat de specialist. Mai mult, trebuie să întelegem cine este cel care este beneficiarul unei astfel de lucrări: este ori un rezident într-o astfel de clădire care investește în renovarea ei sau un investitor care prin activitatea ce o desfășoară în respectiva clădire generează plus valoare din punct de vedere economic și social . Astfel de oameni trebuiesc sprijiniți, nu împiedicați în hățișuri birocratice care nu folosesc nimănui.

În plus, pe lângă reducerea birocrației, propun o serie de măsuri : organizarea unei campanii de informare asupra valorii patrimoniului cultural construit, astfel încât proprietarii acestor clădiri, cunoscând valoarea respectivelor imobile să le prețuiască.

Mai mult, propun întroducerea în curricula școlară a unei materii de cunoașterea patrimoniului cultural construit . Cunoașterea patrimoniului cultural local va duce la nașterea unui sentiment de prețuire a valorilor arhitecturale ce le avem în urbea noastră și implicit o raportare diferită atât la aceste clădiri, cât și la spațiul public, pentru că, în primul rând e nevoie de o schimbare a mentalității locuitorilor acestei urbe. Cunoașterea duce la prețuire iar prețuirea conduce la o raportare diferită la patrimoniul cultural local pe care trebuie să-l protejăm pentru că cele mai mărețe opere de arhitectură sunt mai curând roadele eforturilor unei națiuni decât străfulgerarea unui om de geniu.

De aceea, vă propun un demers inedit: să ne cunoaștem, prin intermediul acestui ciclu de articole, patrimoniul cultural construit.