Discuția se leagă ușor, în limba română, cu cineva care respectă și iubește limba noastră, folosind de câteva ori chiar subtilități lingvistice. Decorat în anul 2008 de către Giorgio Napolitano, președintele de atunci al Italiei și Silvio Berlusconi, premier în exercițiu, cu distincția de Cavaliere Ordine al Merito della Repubblica Italiana, Roberto Sperandio a ajuns prima dată în țara noastră în octombrie 1989, chiar înainte de revoluție, cu un transport de antibiotice, destinat a ajuta spitale din România și Bulgaria.

J.A – Sunt mai bine de 33 de ani de când ați venit prima dată în România. Unde ați petrecut mai mult timp în acești ani, în România sau în Italia?

R.S. – Clar, mai mult în România. Până în 2014, când încă trăia mama mea, o vizitam cel puțin o dată pe lună. De asemenea mergeam foarte des să o vizitez pe fiica mea, care acum lucrează în IT în Suedia, dar în cea mai mare parte aici am stat. România a devenit casa mea, de-a lungul timpului am fost administrator a 17 firme italiene din România, din diverse domenii de activitate. Am ajutat numeroși italieni să deschidă și să dezvolte companii aici.

J.A. – Cum a fost la început?

R.S. – Când am venit, la început, mă simțeam ca un pește pe uscat, dar apoi am învățat limba, am înțeles ce trebuie făcut și m-am apucat de treabă. De când sunt în România am creat peste 7.000 de locuri de muncă în mai multe orașe și zone din țara dumneavoastră.

J.A. – De la început v-ați stabilit în Arad?

R.S. – Nu, prima dată am locuit la Timișoara, dar Aradul a fost orașul în care m-am implicat cel mai mult. Am fost pentru o perioadă vicepreședinte al Camerei de Comerț arădene, reprezentând firmele italiene, nu puține la număr.

J.A. – Sunt multe firme patronate de italieni în Arad?

R.S. – Pot spune că din păcate numărul acestor firme a scăzut în ultimii ani. În perioada de vârf au fost peste 1.850 de firme italiene înregistrate în Arad la Registrul Comerțului. Din toate domeniile, agricultură, industrie, HoReCa, de toate. Acum însă avem de exemplu medici italieni care profesează în Arad. S-a schimbat totul foarte mult, este o realitate complet diferită la nivel universitar. Programul Facultății de Medicină de la Goldiș este unul performant, ceea ce a atras până acum în jur de 1100 de studenți italieni la această facultate. Vremurile s-au schimbat, de aceea unii dintre ei au considerat că e mai bine pentru ei să rămână și să profeseze în România.

J.A. – Și totuși, cum s-a produs trecerea de la mediul de afaceri la cel al diplomației?

R.S. – A fost o propunere pe care mi-a făcut-o Consulul General al Italiei în România, care în acel moment activa la Timișoara și care m-a rugat să-l ajut, eu activând deja ca agent consular. Am trecut apoi prin toate etapele, până la Consul Onorific.

J.A. – Care este diferența între Consulul General și Consulul Onorific?

R.S. – Consulul General este un diplomat de primă categorie, adică ajunge să preia postul în urma unui concurs desfășurat în Italia și are o echipă, corpul consular, formată din 6 – 7 persoane, care îl ajută în activitatea pe care o desfășoară. Consulii Onorifici sunt diplomați de categoria a doua, noi nu suntem plătiți de stat, toate cheltuielile legate de funcționarea consulatului find suportate de noi. Totuși, având rangul de Consul, suntem recunoscuți și apărați de autoritațile române și tratați așa cum o impun normele diplomatice. S-au schimbat multe în activitatea consulară, noi acum putându-ne ocupa și de eliberarea pașapoartelor. Ca să înțelegeți, un consulat funcționează ca o primărie. Cetățenii italieni care ne sunt arondați nouă sunt înscriși într-un registru care se numește ALBO, un registru dedicat celor care trăiesc în afara Italiei.

J.A. – Care este zona pe care o deservește Consulatul Onorific din Arad? Județul Arad?

R.S. – Noi acoperim județele Arad, Bihor și Hunedoara. Încercăm să-i ajutăm și să-i sprijinim pe toți cetățenii italieni care sunt înscriși în registrul nostru. Dacă este vreun italian care nu aparține de noi și să spunem și-a pierdut actele, atunci îi eliberăm un document electronic de călătorie, cu ajutorul căruia se poate întoarce acasă în termen de cinci zile.

J.A. – Consulatul este, la fel ca în cazul ambasadelor, considerat teritoriu al statului pe care îl reprezintă?

R.S. – O singură încăpere, întâmplător chiar cea în care discutăm acum, este considerată teritoriu al Republicii Italia, deci puteți spune că astăzi ați fost în Italia.

J.A. – Să ne întoarcem puțin la primii ani petrecuți în România. Cum a fost adaptarea, știut fiind că italienii au o cultură pentru mâncare, iar ceea ce era la noi la începutul anilor 90 nu prea semăna cu ceea ce ați lăsat acasă?

R.S. – La început a fost un șoc. Ce vrea italianul săracul? Paste sau pizza. Țin minte când am mâncat prima dată pizza, la ceva bar vis-s-vis de Spitalul Județean și am văzut că îmi pune ketchup pe pizza nu puteam să cred. Cînd mi-a dat acea felie de pizza, cu aluat de 3 centimetri, cu ketchup și exagerat de multă ceapă a fost foarte distractiv. Eu în orice colț al lumii ajung încerc produsele locale, așa cunoști mult mai bine cultura și modul de viață al oamenilor. Nu poți spune că nu îți place ceva până nu ai încercat. Mie, ca oricărui italian, îmi place să gătesc. Acum e simplu, se găsesc de toate, sunt magazine cu specific și îmi pot procura ingredientele pe care le doresc. Iubesc și mâncarea românească, cu o singură excepție, puneți prea mult mărar în murături (râde).

J.A. – În încheiere, spunându-va „Auguri” cu ocazia Zilei Republicii, aș dori să va provoc să-mi spuneți ce a-ți lua în Italia din România, dacă ar trebui să plecați și nu puteți lua decât un singur produs?

R.S. – Sarmale!