Presupusa dispariţie a tinerei a provocat temeri că ea a devenit cea de-a şasea victimă a ucigaşului de prostituate de la Ipswich. Poliţia a identificat-o drept Chantelle Kerry, în vârstă de 25 de ani, precizând într-un comunicat că aceasta ieşise recent din închisoare, lucrase aparent ca prostituată, dar nu se prezentase la serviciile sociale, aşa cum se procedează de obicei.
“A fost găsită teafără şi nevătămată”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
În ultimele săptămâni, alte cinci femei dispărute au fost descoperite strangulate în împrejurimile oraşului. Ele practicau prostituţia şi aveau vârste între 19 şi 29 de ani.
Poliţia, care a mobilizat efective impresionante, este într-o cursă contra cronometru pentru a-l prinde pe autorul sau autorii crimelor. Până acum, detectivii au pe listă nu mai puţin de 50 de suspecţi.
Deşi s-au ferit iniţial să facă legătura între crime, poliţiştii au recunoscut că sunt pe urmele unui criminal în serie. Tatăl uneia dintre fetele ucise le-a cerut oamenilor să ajute poliţia cu orice informaţie care poate conduce la arestarea asasinului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!