aradon.ro Web analytics


Ducem o viaţă sedentară. Dimineaţa, bem cafeaua pe fugă, ne pudrăm în lift, urcăm în maşină, ne rujăm la primul semafor, ajungem la locul de muncă şi stăm opt ore sau mai mult în faţa calculatorului, în poziţii de lucru vicioase. La întoarcerea acasă cumpărăm mâncare preparată, odată ajunse, punem rufele la spălat la maşină, folosim aspiratorul apoi ne aşezăm comode în faţa televizorului; am muncit destul! Unde este activitatea fizică, oare câte calorii am consumat, am pus musculatura în mişcare?
Îmi număr banii din buzunar și de pe cont. Și mi-i număr repede. E sfârșit de an, încă unul pe care tot în România l-am trăit deși, datorită prietenilor mei minunați, am evadat din când în când şi am văzut zeci, poate sute de orașe din Europa. Dar sunt tot aici la final de an și salariul de aici e tot românesc. La sfârșit de an nu mai trăiesc, pentru că m-am încumetat să mă bucur în acele câteva săptămâni de evadare. Acum merg doar pe linia fină a supraviețuirii.
Hrana pe care o consumăm este ca un combustibil, ea oferind organismului nostru energia de care are nevoie pentru a funcționa optim. Hrana influențează nivelul nostru de energie, starea emoțională, poftele alimentare, capacitatea de gândire, într-un cuvant sănătatea generală. O dietă săracă în substanțe nutritive poate afecta sistemul imunitar, organismul devenind vulnerabil la răceli și gripe.
Cu cât ne pare de nesuferită iarna, cu frig și umezeală ce pătrunde-n oase, cu cețuri apoase ce ne sufocă și ne orbesc, copaci înghețați, cu atât mai mult visăm la soare și vreme bună. Un motiv în plus să nu rămânem în case precum urșii în bârlog. Așa că este momentul să ieșim, să ne mișcăm, inspirând aerul ceva mai curat decât vara, cu condiția să o facem într-o zonă cât mai puțin poluată, iar mersul pe jos sau prin zăpadă ne obligă la o gimnastică de pe urma căreia organismul are doar de câștigat.
Alimentația sănătoasă face parte dintr-un stil de viață echilibrat, iar fructele și legumele sunt esențiale pentru dietă. Recomandarea este consumul de 5 porții de legume și fructe pe zi, de culoare diferită, culoarea fiind un indicator care clasifică fructele și legumele în funcție de beneficiile aduse. Indiferent de culoare, fructele sunt pline de fibre, vitamine, minerale și alți nutrienți care previn riscul apariției bolilor, încetinesc procesul de îmbătrânire, întăresc sistemul imunitar.
Alimentația sănătoasă face parte dintr-un stil de viață echilibrat, iar fructele și legumele sunt esențiale pentru dietă. Recomandarea este consumul de 5 porții de legume și fructe pe zi, de culoare diferită, culoarea fiind un indicator care clasifică fructele și legumele în funcție de beneficiile aduse. Indiferent de culoare, fructele sunt pline de fibre, vitamine, minerale și alți nutrienți care previn riscul apariției bolilor, încetinesc procesul de îmbătrânire, întăresc sistemul imunitar.

Local

Peste 250 de participanți la primul Forum Merito găzduit de Arad
Peste 250 de profesori, directori, studenți și elevi au participat, sâmbătă, 24 octombrie, la Forumul MERITO Vest #2, găzduit pentru prima dată la Arad.

Advertorial

Cum s-a dezvoltat piața imobiliară din Sibiu și ce poate învăța Aradul din evoluția orașului
În ultimii ani, tot mai mulți români caută locuințe și investiții și în afara marilor orașe. Orașele medii intră acum în atenție, iar Sibiul este un exemplu de creștere echilibrată.

Local

Global Ethics Day, la UAV
Pe parcursul evenimentului, participanții și-au exprimat propriile opinii despre normele de etică pe „Peretele eticii”, un spațiu special amenajat pentru împărtășirea ideilor și reflecțiilor personale.

Local

FOTO| Accident ușor la intersecția străzilor Orfeu și Macedoniei
Cei doi șoferi implicați într-un accident rutier produs luni dimineață, în municipiu, au suferit leziuni ușoare și au refuzat transportul la spital.

Local

16 biserici arădene, ocrotite de Sf. Dimitrie
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir este prăznuit luni, 26 octombrie 2026.

Mapamond

La Belgrad, bucurie populară după căderea „tiranului” Vucic
Claxoane în cascadă, o mulțime jubilând și îmbrățișându-se: anunțul făcut duminică de naționalistul Aleksandar Vucic privind înfrângerea sa în alegerile legislative anticipate, după 14 ani de dominare a vieții politice sârbe, a provocat o explozie de bucurie pe străzile din Belgrad, transmite AFP. 3

România

Tribunalul București dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul București, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. 3

Local

Au băut, au urcat la volan și au fost prinși
Patru bărbați care au urcat la volan după ce au consumat alcool au fost depistați de polițiști în trafic.

Local

Doi șoferi „de ocazie”, reținuți de polițiștii din Sântana
SÂNTANA. Polițiștii orașului Sântana au reținut doi bărbați, aceștia fiind acuzați de săvârșirea de infracțiuni rutiere.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.