Un fel de vară, cam sucită ce-i drept, unii pleacă în vacanţă, alţii, mai puţin norocoşi, rămân acasă. La sfârşit de săptămână oraşul pare pustiu, dovadă că oamenii sunt obosiţi şi au nevoie de linişte şi odihnă. Alţii au ieşit la iarbă verde, la grătare. Perioadă numai bună să ne amintim de programul zilnic, normal: exerciţii de înviorare, duş, masa de dimineaţă, plimbare în aer liber, la orice vârstă. Oare câţi avem acest bun obicei?
Iunie, anotimpul cireșelor, imaginea verii în prima ei lună; stălucitoare, luminoasă, fremătând de putere, cu soare biruitor. Își datorează numele zeiței Junona, soția lui Jupiter, dar și cuvântului latinesc „juvenis” care înseamnă tinerețe. Dacă primăvara este copilăria naturii, atunci IUNIE înseamnă adolescența ei. Totul capătă contur și intensitate pregătindu-se pentru împlinirile verii și pentru marile iubiri.
Având pâinea şi cuţitul în mână, a ridicat prefăcătoria la rang de artă. Până să ajungă „boier” în jilţul de primar al Aradului se gudura pe lângă oricine, nu rata nicio ocazie în a-şi arăta iubirea faţă de sport. Era pe stadion, în sală, nu lipsea din nicio fotografie. Iar promisiunile curgeau gârlă.
La Arad a explodat o bombă care a omorât un om. Prea multe detalii despre crimă nu se cunosc, despre piste ale anchetatorilor sau suspecţi nu se poate vorbi. Totuşi, se poate vorbi despre cum s-a ajuns în această situaţie, despre cum Aradul a ajuns să devină subiect de ştiri pe o speţă atât de gravă.
România
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm.
Mapamond
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o taxă de procesare de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP.
România
Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad organizează o zi suplimentară de investigații mamare, după ce toate locurile disponibile pentru următoarele două luni și jumătate au fost ocupate. Sâmbătă, 31 octombrie, pacientele vor putea beneficia de ecografii mamare și mamografii, pe bază de programare telefonică.
1
Local
Mii de flori și aranjamente florale, preparate culinare și două seri de concerte au făcut parte din programul Festivalului Florilor de Toamnă, desfășurat în weekendul 24–25 octombrie, la Curtici. Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului și a reunit cultivatori de flori din oraș și din regiune.
Local
Protecția Consumatorilor Arad a aplicat aproape 1.500 de amenzi în primele nouă luni ale anului 2026, în valoare totală de aproape 5 milioane de lei. Din această sumă, aproximativ 1,4 milioane de lei au fost încasați operativ la bugetul de stat.
1
Advertorial
Te poți întoarce dintr-un circuit prin Cairo și Luxor cu multe fotografii, dar cu senzația că nu ai reușit să legi între ele toate locurile vizitate. În Egipt, distanțele, numele faraonilor și diferența dintre templu, mormânt și muzeu se amestecă ușor când ziua se împarte între drum și opriri. De aceea, un circuit în Egipt devine mai ușor de înțeles atunci când obiectivele sunt legate printr-un traseu coerent. Traseul dintre Giza, Luxor și Aswan te ajută să observi cum se schimbă monumentele și poveștile de la un loc la altul. Istoria, civilizația și misterul se întâlnesc aici, iar explicațiile rămân mai clare când păstrezi timp pentru observație, dincolo de fotografii.
Local
Peste 250 de profesori, directori, studenți și elevi au participat, sâmbătă, 24 octombrie, la Forumul MERITO Vest #2, găzduit pentru prima dată la Arad.